Frica, paznicul bostănăriei?

Când eram mică îmi spunea bunică-mea o poveste. Despre Ion. Avea gospodărie mare, familie frumoasă, bani, tot ce își dorea. Într-o zi, când se simțea și el mai bine, se pomenește cu Moartea la ușa lui. Venise să îl ia. Speriat, negociază cu aceasta să îl mai lase un an, să se pregătească de cele veșnice.

Moartea acceptă și rămâne să vină peste un an. Între timp omul se gândește cum să facă să se ascundă, să nu îl găsească moartea. Când vine timpul, fuge într-o pădure îndepărtată și întunecată, caută un brad imens si se urcă in el. La un moment dat, în timpul nopții aude un trosnet în brad. Când se uită în sus, pe craca de deasupra dormea Moartea. Care, se trezește brusc și când îl vede zice bucuroasă:

-Ce bine că ai venit Ioane, că uitasem de tine!

Cred că de la această poveste s-a inventat zicala că ”de ce ți-e frică de aia nu scapi!” Anumite lucruri sunt inevitabile. Se spune că moartea și impozitele, dar mai sunt și altele. Experiențele pe care este obligatoriu să le ai. Unii numesc asta Karma, sau soartă, dar nu e esențial cum se numește. Important este că, orice ai face, nu ai unde să te ascunzi. Anumite lucruri se vor întâmpla, fie că vrei sau nu vrei. Și atunci, ce rost mai are să îți faci griji? E ceva sigur!

Frica este sentimentul pe care îl are o persoană când se raportează la un anumit eveniment, lucru, persoană, etc., pe care le consideră periculoase sau neplăcute. Acțiunea generată de frică constă în încercarea uneori inconștientă sau disperată de a evita acel lucru și de multe ori duce la decizii greșite.

Siguranța este un obiectiv principal pentru creierul uman, ca urmare acesta caută permanent orice indicii că ar exista în mediu amenințări la adresa integrității fizice sau psihice. Amintirile care includ pericole sunt stocate, protejate și accesate permanent, astfel încât să fie evitate situațiile neplăcute.

Există frici de care ești conștient, cum ar fi frica de șerpi, de păianjeni, de dentist, dar și frici inconștiente, adânc inscripționate în psihicul uman, pe care ne facem că le-am uitat, dar ele stau bine ascunse și iau decizii în numele nostru.

Dacă acum mii sau milioane de ani pericolele erau animalele sălbatice, frigul, foamea, boala, rănile, singurătatea (abandonul sau excluderea din trib însemnau moarte sigură), oamenii străini sau agresivi care ți-ar dori răul, în prezent s-au adăugat o mulțime de alte ”pericole”. Au apărut frica de a fi ridiculizat pentru că nu porți haine de firmă, nu ai o mașină suficient de puternică, nu ești la modă, ești prea gras, prea slab, prea mic, prea înalt, că nu îți stă bine părul, că altul va gândi urât despre tine, sau nu îți va da ”like” pe nu știu ce rețea de socializare importantă.

Ca adulți, descoperim alte frici. Frica de a nu-ți putea asigura cele necesare traiului, de a fi concediat, de a nu avea bani pentru chirie, facturi, credite sau alte lucruri necesare. Frica de a fi un părinte rău, sau de a-ți traumatiza copilul.

Avem tot felul de frici, unele chiar contradictorii. Dar, ca să nu părem niște fricoși am inventat un alt cuvânt. Acum se numește ”stres”. I-am pus fricii fustă scurtă să pară mai sexy!

Ne e frică de eșec sau de a greși. Și atunci nu mai facem nimic. Așa sigur nu greșim. Doar stagnăm și ne întrebăm de ce oare.

Dar ne e frică și de succes, de a ieși în față, de a ne înălța, pentru că mulți vor dori să ne tragă în jos, sau devii țintă pentru multe răutăți, ironii sau dispreț, mai mascat sau de-a dreptul pe față.

Ți-e frică de boală, dar uneori îți e mai frică de leac. Sau de medic!

Ți-e frică să nu devii victimă. Să nu fii furat, agresat în vreun fel sau altul, înșelat, mințit. Dar nu observi că uneori chiar tu agresezi pe alții, poate chiar fără să realizezi, sau cu intenții bune.

Unora le e frică să simtă și atunci se închid de tot, pentru a nu se simți nevrednici, insuficienți, ratați, disprețuiți. Dar așa ajung să nu mai simtă nici emoțiile plăcute ale vieții. Nu mai simt bucuria, plăcerea sau iubirea și se întreabă de ce viața e atât de zgârcită cu ei.

Grijile sunt o formă particulară de frică. Și nu mă refer la grijă. Adică atenția pe care o acorzi unor lucruri. Cum ar fi să îți plătești facturile în termen, sau să iei copilul de la grădiniță la o anumită oră.

Mă refer la acțiunea de a-ți face griji, respectiv a anticipa tot felul de probleme posibile și imposibile și a găsi soluții la ele, deși acestea nu au apărut încă. O uzură inutilă a creierului, care nu înseamnă neapărat prevedere. De multe ori, o imaginație bolnavă, care anticipează tot felul de scenarii, pericole, accidente sau situații negative este ca o rugăciune pentru ceva rău.

Frica este utilă atunci când există un pericol real. Ignorarea pericolului nu este curaj, este doar ușurință sau prostie. Precauția sau conștiența asupra pericolului nu este frică, este înțelegere.

Nu bagi mâna în cușca leului doar ca să arăți că ești neînfricat. Nici nu ar trebui să hrănești ursul cu biscuiți. Nu e cățel. Și uneori și cățeii mușcă!

Fricile vin deghizate în tot felul de balauri, monștri, Bau-Bau și Baba-Cloanța. Perfecționismul poate fi frica de a te face de râs. Gelozia poate fi frică de abandon, de a fi înșelat, trădat. Aroganța poate fi frică de insuficiență.
Procrastinarea poate fi frică de eșec. Controlul excesiv poate fi frică de haos.

Rușinea este frica de opiniile celorlalți, de a fi judecat în mod negativ, de a se râde de tine, sau de a afla și altcineva de greșelile tale, reale sau închipuite.

Frica de singurătate te poate duce la alegeri greșite. Mulți intră sau rămân în relații nepotrivite nu din iubire, ci din spaima de a rămâne singuri. Și apoi mai apare și frica de schimbare. Chiar și o viață grea poate părea mai sigură decât una cu multe necunoscute.

Frica limitează libertatea și te direcționează spre ceva considerat sigur sau măcar cunoscut. Nu este chiar un sfetnic bun, atunci când trebuie să iei decizii.

Nu toate fricile sunt reale. Unele sunt construite pe concepte greșite.
Nu ne sperie neapărat realitatea, ci felul în care o înțelegem. Dacă definiția este greșită, reacția va fi și ea greșită.

Imaginează-ți că cineva îți oferă un măr perfect. Roșu, copt, frumos, bun. Dacă tu crezi că e otrăvit, pentru că ai citit Alba ca Zăpada, nu-l atingi, nu-l guști, nu-l apreciezi. Problema nu este mărul. Problema este greșita interpretare a realității și neîncrederea.

De aceea, uneori, soluția nu este ”să-ți învingi frica”, ci să corectezi ideea din spatele ei. Când înțelegi corect, frica dispare singură.